De multe ori când ne gândim la un timp de închinare, îl confundăm cu timpul de cântare, dar noțiunile acestea sunt așa de diferite precum diferă apa de paharul în care este ținută.
Daca unui om îi este sete într-o zi călduroasă și are un pahar fără apă, nu își poate potoli setea. Dacă în schimb folosește paharul pentru a bea apă, se poate răcori. Nu paharul în sine răcorește, ci apa ținută de el. Nu paharul este esențial în exemplul de mai sus, el poate fi înlocuit cu ușurință de o mulțime de alte “unelte”: de o cană, de o sticlă sau chiar de călușul palmei. Cântarea în sine, nu potolește setea omului de închinare ci în cel mai bun caz, poate sluji scopul închinarii ca și o unealtă. Unelte care slujesc scopul închinarii sunt multiple și toate pot fi folosite cu aproximativ aceeași eficiență pentru a ajunge să ne închinăm.
ADN-ul uman ne apare în minte ca două spirale paralele cu multiple legături ce unesc aceste două lanțuri organice elastice. Această “colectie” de molecule nu este deloc aleatoare ci este guvernată de reguli stricte: în întreg acest cod de 3.27 miliarde de perechi de baze sunt doar 4 tipuri de legături. Potrivirea legăturilor aliniază perfect spiralele paralele și le țin împreună.
Dumnezeu a lăsat o potrivire (aliniere) perfectă între El și om. Ca și spiralele descrise mai sus, aparent noi nu ne putem întâlni cu Dumnezeu, dar legăturile între noi și El ne fac să fim foarte strâns legați de Creator. Una din nevoile esențiale ale omului, descrisă atât în Biblie, cât și în cercetări în afara spațiului crestin, este închinarea. Închinarea este ca și una din perechile de baza din ADN care nu poate fi înlocuită de nimic altceva. Ea este potrivirea de care omul are nevoie pentru a se conecta în partea cealaltă cu lumea spirituală a prezenței lui Dumnezeu.
Închinare este când privim valurile mării cu exclamație lăuntrică de preamărire a Celui ce le dirijează măiestos; ea este ascultarea cu uimire a cântecelor naturii în mijlocul liniștii pădurii cu gândul îndreptat spre Creator; este petrecerea timpului în rugăciune sau meditație care ne apropie de Dumnezeu; este aruncarea cununilor de pe cap înaintea scaunului de domnie (Ap.4:10).
Închinarea are scop precis în relatia omului cu Dumnezeu și nu este un lucru optional care poate fi neglijat. Legătura strânsă creată de închinare face ca asemănarea fiecărui închinator cu Cel căruia i se închină, să arate tot mai mult ca o copie de calitate care se discerne cu greu de original. Dacă vrem să fim creștini (mici Hristos) închinarea trebuie sa fie un stil de viață.
Închinarea se poate manifesta și în timpul cântării, dar pentru cine așteaptă însetat lângă apă pentru că nu are paharul(cântarea) la îndemână, este un om neîntelept. Omul însetat bea apă folosind orice are la îndemână, tot astfel închinătorii adevărați se închină lui Dumnezeu fără să aștepte un timp special de închinare: închinarea este modul lor de trăire.
GBU!